miercuri, 6 iunie 2012

Sistemul de răcire

                   


  Arderea continuă a carburantului determină încălzirea motorului, care trebuie astfel răcit. Cele mai răspândite sisteme de răcire sunt cele cu aer şi cele cu lichid.
Răcirea cu aer simplifică construcţia motorului, nu e nevoie de o structură care să permită circulaţia lichidului de răcire, motorul şi chiulasa au doar nervuri de răcire mari, nu e nevoie de radiator, pompă de apă sau furtunuri de legătură, termostat sau vas de expansiune.
O turbină de răcire antrenată de motor determină aerul să circule în jurul acestuia şi cam atât. Dezavantajul îl constituie variaţiile de temperatură mari ale motorului, uzura mai accentuată a pieselor acestuia, precum şi un consum de carburant mai ridicat, poluarea mai accentuată a mediului. 
Răcirea cu lichid determină o construcţie mai complicată a motorului, dar motorul funţionează la temperaturi constante, este mai durabil şi consumă mai puţin. Lichidul de răcire poate fi şi apă simplă, în caz de urgenţă, dar de obicei este un amestec de antigel şi apă, pentru ca iarna să nu îngheţe, făcând motorul să crape. Ca măsură de prevedere, blocul motor şi chiulasa sunt prevăzute cu dopuri de siguranţă contra îngheţului.

  Antigelul are şi proprietăţi de ungere în comparaţie cu apa, determinând o durabilitate crescută a etanşării (presetupă) din pompa de apă. Atenţiune! Antigelul este toxic, evitaţi contactul direct cu acesta. Pompa de apă este antrenată de motor, cu ajutorul unei curele (dinţate sau trapezoidale). 

                                                       

Ventilatorul radiatorului este antrenat mai nou de un motor electric (electroventilator cu termocontact,      
                                                       

 dar poate fi antrenat şi de motor, prin curea, de aceea, ruperea acestei curele determină supraîncălzirea motorului. Aceasta este defecţiunea cea mai frecventă a sistemelor de răcire cu lichid. Lichidul de răcire se schimbă o dată la trei ani, concentraţia acestuia se verifică înaintea sezonului rece.
     Motorul funcţionează la temperatura de regim, dacă lichidul de răcire a atins temperatura de 90-95oC. În caz că este mai rece, poluează mediul, deoarece o parte a amestecului carburant condensează pe peretele cilindrului motor, care este prea rece, segmenţii raclând surplusul în baia de ulei, iar arderea amestecului carburant este imperfectă, din cauza amestecului carburant prea bogat. Motorul se uzează mai repede şi consumă mai mult.
  Vasul de expansiune 
                                                          

 are rolul de a asigura variaţia volumului lichidului de răcire, creând totodată o suprapresiune (de aproximativ 0,1 bar), prin intermediul buşonului său tarat, deplasând punctul de fierbere al lichidului la o valoare superioară celei de 1000C.

Dacă motorul se supraâncălzeşte, lichidul de răcire fierbe, debordând pe la radiator sau pe la vasul de expansiune. Pistoanele de aluminiu ale motorului se dilată mai mult decât cămăşile cilindrilor, care sunt din fontă, având un coeficient de dilatare mai ridicat, determinând calarea motorului. Fenomenul încetează odată cu răcirea acestuia.

Unul din elementele cheie ale unui sistem de răcire cu lichid este termostatul,



 care deschide la aproximativ 90oC, sub această temperatură fiind închis. Termostatul se plasează în circuitul de lichid al furtunului superior al radiatorului, determinînd deschiderea acestuia doar atunci cînd lichidul a atins temperatura de regim, sub aceasta rămânând închis. Procesul este automat, nu implică intervenţii exterioare, ca urmare motorul funcţionează la o temperatură aproape constantă. Defectarea termostatului determină probleme majore. Dacă rămâne permanent deschis, motorul rămâne rece, de aceea consumă mai mult şi ca urmare poluează mai mult. Dacă rămâne permanent închis, motorul se supraîncălzeşte, la limită determinând calarea acestuia. Trebuie precizat că încălzirea habitaclului este asigurată tot de lichidul de răcire al motorului, care trece prin calorifer 




Niciun comentariu: