MAŞINA ELECTRICĂ ROMÂNEASCĂ........Dacia Hamster


 In premieră hibridul diesel-electric Dacia Hamster în luna noiembrie, cu ocazia unei expoziţii internaţionale care va avea loc la Piteşti.
Prezentarea oficială a conceptului Hamster Electricway 4WD va avea loc la expozitia Congresului Internaţional de Autovehicule Rutiere CAR 2011 - Automobilul şi Mediul. Acest congres va fi organizat sub patronajul FISITA - Federaţia Internaţională a Societăţilor de Ingineria Automobilului - de către Universitatea din Piteşti, în 2-4 noiembrie 2011

 Principalele caracteristici tehnice ale Dacia Hamster

aşa cum apar în lucrarea prezentată recent la o expoziţie internaţională de profil de la Monaco:




• Sistemul hibrid de propulsie, numit simbolic EcoMatic Hybrid System (Energy conversion with autoMatic Hybrid System) are o arhitectură de tip paralel, cu doi arbori şi este organizat după soluţia divizată (E-4WD): grupul motopropulsor termic în faţă, în poziţia clasică; grupul motopropulsor electric în spate, sub planşeul portbagajului.
• Motorul termic este de tip diesel, Renault 1,5 dCi- K9K 892 EURO 5, 1461 cmc, cu injecţie common rail, supraalimentat. El este preluat din fabricaţia de serie, iar performanţele sale sunt - putere maximă 65 kW (90CP) la 3780 rot/min, moment motor maxim 200 Nm la 1750 rot/min. Cutia de viteze asociată acestuia are cinci trepte şi este cu comandă manuală. Pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon este prevăzut sistemul de preîncălzire ThermoSTART alimentat cu energie electrică fie de la reţea (220V 16 A), fie de la un panou cu celule fotovoltaice montat pe pavilion.
• Echipamentul electric de propulsie include un motor electric asincron şi un reductor mono-raport. Performanţele motorului electric sunt următoarele: putere maximă continuă 18 kW (24,5 CP), moment motor maxim continuu 90 Nm la 2850 rot/min; putere maximă de scurtă durată 31 kW (42 CP), moment motor maxim de scurtă durată 160 Nm la 1400 rot/min. Acest echipament este completat de o baterie de tracţiune pe bază de litiu şi un sistem de realimentare cu încărcător îmbarcat.






Flanco.ro

Post a Comment

4 Comments

Nelson said…
Hello, I am a new follower(13). Thank you for stopping by! I hope your day is a good one and that you will come back again soon. Greetings from Rio de Janeiro/Brasil!
Nelson Souzza/ Literatura&Linguagens
donimihai said…
greetings and thanks from me